voir traduction français voir traduction English
par Anca Dalmasso
Nu este nici un secret : gastronomia a fost şi este parte a ospitalităţii localnicilor şi totodată un motiv în plus de mândrie pentru noi.
De-a lungul timpului, această artă a fost principala ocupaţie a gospodinelor alături de muncile câmpului şi creşterea legumelor şi a fructelor în grădinile de lângă casă.
Trăind în armonie cu natura, folosind şi dezvoltând practici agricole tradiţionale cu respect pentru mediul înconjurător-principala sursă de venit pentru localnici- chiar şi acum mulţi dintre noi continuăm să trăim acest stil de viaţă.
Cele patru anotimpuri care ne definesc clima şi-au pus amprenta de asemenea şi asupra felului în care ne pregătim mâncarea.
Gustoase şi aromate- "Murăturile picante- Casa de pe Deal" sunt primul produs tradiţional înregistrat din categoria legumelor conservate din zona Târnava-Mare iar "bucătarul" a fost recent primit în familia Slow Food, la categoria tinerilor.
Dintotdeauna am iubit murăturile picante ale mamei. Vorba aceea- mâncare bună, ca la mama acasă, nu găseşti nicăieri. Felul acesta de produse , cu legume întotdeauna proaspete, gustoase şi cel mai important- sănătoase, le cunoaştem de-o viaţă .
În timp am realizat importanţa acestui proces şi am devenit din ce în ce mai interesată în a păstra tradiţiile precum creşterea fructelor şi legumelor proprii respectând mediul în care trăim, protejând astfel biodiversitatea care a adus zonei noastre recunoaştere la nivel european prin includerea în reţeaua Natura 2000, prin folosirea reţetelor transmise din generaţie în generaţie potejându-le astfel de pericolul trecerii timpului. Acesta este şi motivul pentru care am obţinut în luna Februarie 2009 atestatul de produs tradiţional pentru produsul "Murături Picante – Casa de pe Deal".
Momentan Casa de pe Deal continua demersurile pentru a inregistra si gemurile ca produse traditionale...
doar aşa, povestea merge mai departe…
Recomandări : în special în combinaţie cu preparatele din carne iar zeama se foloseşte la înăcrirea ciorbelor!
Mic producator
Administrator la I.I. Dalmasso Maria-Anca
Telefon +40 740 286 874